Tocmai ce mi-a venit această idee, de a revitaliza o pasiune continuă pentru reclame. Nu contează dacă sunt video sau statice și mai știu eu cum, că atâta se dezvoltă tehnologia zilele astea, că ai o grămadă de posibilități. Lucruri pe care le văd prin jurul meu și care-mi plac, despre astea e ideea. Am hotărât apoi să-i pun acest nume de “Reclame la care să dai Ad” dintr-o altă pasiune, cea pentru pun-uri. Nu de alta, dar e partea cea mai amuzantă a copywriting-ului.
Știu că am mai avut niște astfel de scăpări la mine pe blog, dar nu m-am gândit până acum care ar fi numele de botez. Dar, iată-l acum, aici, pe baricade.
Acum ceva minute am văzut această bijuterie pentru AirPods de la Apple. Căștile fără fir, adică, despre care s-a tot discutat, au ajuns și la stadiul de meme și tot așa.
E despre cum ascultatul de muzică în căști te face să intri într-o lume a fanteziei și a detașării de realitate. Sigur, nu e vorba doar despre căștile Apple aici, dar iată ce frumos au dat-o din video.
Normal că îmi place și muzica, aș pune-l la categoria de #perepeat, ce pot să zic. Tesselated – I Learnt Some Jazz Today se numește piesa.
AirPods – Bounce
Și acum câteva detalii care să ne mire pe toți, că așa e câteodată la jocul de trivia.
- Acest scurt metraj este făcut, în mare parte, din efecte practice, probabil că o să vedem și niște BTS în curând, ar trebui să-mi pun reminder aici pe blog pentru a-i face un update. Adică nu prea e CGI, totul e făcut din cameră și cu omul ăsta care sare tot timpul pe tot felul de obiecte și suprafețe. În același timp, nu s-au folosit cabluri sau alte hamuri care să-l facă pe omul ăsta să sară mai sus.
- Normal că vă întrebați cum de nu e CGI, mai ales la scena cu femeia pe bancă. Ei bine, sunt de fapt două scene care au fost îmbinate în una singură. Femeia din clip e legată de o bancă, care la rândul ei e fixată de un perete. Scena asta e întoarsă la 90 de grade pentru a crea efectul ăsta de bounce.
- Clipul e regizat de Oscar Hudson, care a mai făcut și acest clip pentru Radiohead.
- Filmările au avut loc în cel mai mare hangar de aeroport din Kiev, Ucraina, unde s-a mai creat un “strat” de suprafețe de pe care să sară actorul + să se mai lipească alte trambuline pe ici pe colo.
- Cântecul “I Learnt Some Jazz Today” e înregistrat prin 2016, dar într-o variantă mai scurtă, de 2 minute. Pentru acest clip, Apple l-a contactat pe Tesselated pentru o variantă mai lungă, care se poate găsi pe Apple Music, unde credeți.
Sursa de la care a pornit acest articol + alte explicații pe care nici eu nu le știam, este aici.