Cred că e a treia zi de Electric Castle. Cred, nu sunt așa sigur. Pe la 7 și jumătate dimineața îs chiaun de căldura din cort și de soarele de afară, iau papucul stâng în piciorul drept, mă bălăngăn în ușa cortului ca ultimul bețiv într-un picior, mă împiedic și foșnesc o pungă cu mâncare, trag un wadăfac sau cepulamea în gând, să nu-mi trezesc iubita, ies în răcoare zici că-s copilul bălai al lui Ștefan a Petrei, în loc de benchi pe frunte am transpirație și-s cu obrajii arzând. Târșâind papucii prin răcoarea aparentă și prin pietrișul de pe drum, merg agale către toalete.
Din corturi încep să se ițească ca gândurile câteva capete mahmure, unul câte unul, zici că de fapt corturile nasc oameni în toată firea. Ies buimaci, ciufuliți și umezi, transpirați, cu ochii roșii dar frumoși, dacă frumusețea ar avea pe față urmele dungate de țesătură de rogojini sau izopren pe care ai adormit de cum ai intrat în cort, cu nasul turtit în pământ și fără să te descalți. Se simte miros de praf și de fân amestecat cu balta în care a plouat zilele trecute. E un peisaj sătesc, așa, unde casele sunt foarte mici, așezate organizat pe pajiște și pe un deal, ca o armată de prelate colorate, iar în loc de cocoșii care dau trezirea sunt niște boxe mari de pe terenul festivalului din care bubuie un drum’n’bass. Un tip iese din găoacea lui, stă în fund pe marginea cortului și se uită la mine ca la felul paișpe, genul ăla de uitătură pe care o ai înainte de prima sorbitură de cafea sau prima gură de țuică, după gust. Nu-l salut, nu mă salută, nu ne împăcăm, nu suntem prieteni, mai ales așa de dimineață, dar știm amândoi că o să ne unim forțele la distracția de mai încolo. Din alte corturi ies deja fumuri de țigară, ca pe niște mici hornuri, un alt cort se leagănă agresiv stânga-dreapta și de sus în jos, probabil cineva își caută mobilul, așa mă gândesc.
Nu-i trebuie mult camping-ului de la Electric Castle să se trezească. Abia ce am dat cu niște apă rece pe față și mă întorc spre cort, că deja pâlcuri de chiloțăriți vin spre dușuri, orbecăind sau ținându-se de mână să nu se piardă, râzând răgușit de la mahmureală și așezându-se ca niște prosoape colorate la cozi. Nu sunt multe dușuri, dar foarte utile, oricâte ar fi. Sunt și niște cronometre de la Lidl pe acolo, în caz că vrei să participi la un concurs Eco și să faci duș sub 5 minute. Știu eu de la o voluntară care a venit cu o mapă la mine și m-a abordat cu “Hey, știi română?” și eu i-am zis, în română “Știu și engleză, dacă e”. Loteria apei calde a fost hotărâtoare în cazul acestui concurs. Sunt aproape sigur că ăia norocoșii care prindeau apă caldă nici nu se gândeau la cronometrul ăla lipit de perete și au făcut baie cât le-a poftit sufletul și relaxarea (unii cred că au și adormit pe acolo), eu am făcut challenge-ul ăsta în două minute, era așa de rece încât mi-a făcut sufletul cubulețe de pus în înjurături. Cineva zicea că a prins apă fierbinte ca Apocalipsa și a zbughit-o în pielea goală pe afară imediat ce a dat drumul la duș, atât de repede și-a făcut challenge-ul.
Camping-ul Electric Castle e un cămin studențesc mai mare și mai pe pajiște. Eu așa l-am văzut și așa l-am tratat, având în vedere că eu nu am fost niciodată la vreun cămin. Dacă aș fi fost, așa m-aș fi comportat. Multitudinea de corturi, văzută de sus, e un talmeș-balmeș pestriț din care șiroiesc tineri scăpați din cotidian. Se gospodăresc sau se haosesc singuri, se machiază sau se vopsesc unii pe alții, se tratează cu cafea sau merg la cumpărături. E un mare Lidl aproape plin de prețuri mici de Lidl, plin de mâncare sub formă de foietaje, legume, fructe, lichide, haine curate și mai ales, pe timp de mare căldură, plin de aer condiționat. Sigur, e cam netradițional să vorbesc despre căldură la Electric Castle, festivalul în care chiar trebuie să plouă în fiecare an. A plouat și în ăsta, dar foarte puțin, atât cât să nu vină lumea degeaba cu cizme și pelerine și să se facă prezent și un ditamai curcubeul, că voia și el să vadă tineri care pun hashtag-ul #fuckingbontida pe toți pereții rețelelor de socializare.
În interiorul festivalului, de cum intri, e o cu totul altă lume, chiar dacă alcătuită din aceeași oameni de care spuneam mai sus. Sunt deja pregătiți de petrecere, costumați de duminică și-și etalează hipstagramurile cu care au venit de-acasă la bagaj: fuste, tutu-uri, blugi scurți, picioare, blugi mulați, blugi nemulați, ghete, cizme, lanțuri, branțuri, șosete lungi peste genunchi, flori în păr, slipiciuri pe față, miros de levănțici, rochii, tricouri cu trupe, aparate foto ultimul trăsnet sau răcnet. Tolăniți, cuibăriți, pupați și îmbrățișați, totul e ca o oază de libertate unde birourile sunt uitate la dracu-n praznic, făcându-le loc cursurilor de zi la studiul despre frumos. Sunt întâmpinați de și mai multe motive de a se colora și a se aventura prin lumea asta mică și altfel, un fel de univers paralel în care vii mămăligă și pleci ghirlandă de flori. Toți au aceeași părere, că văd oameni deosebit de frumoși. Drept dovadă, am văzut un băiat care stătea pe podeaua din fața unui burger van și dădea swipe-right fără să se uite, atât de sigur era pe afirmația asta.
Oamenii de aici sunt în același timp niște răzvrătiți și totodată cuminți, te uiți la fiecare dintre ei și-ți vine să-i inviți a doua zi la masă. Lumea de dincolo de bulele noastre de săpun le zice hipsteri sau tefeliști (tineri frumoși și liberi) pentru că nu se sinchisește să îi bage-n seamă prea mult. Sunt zvăpăiați și transpirați, mânia și viitorul liber al țării. Totodată nerăbdători pentru că le fug hormonii prin tufișuri și secretele pe după lacuri, ramuri, filme culturale și clădiri cu cărămizi digitale ale timpurilor noastre. Sunt conectați și sociali, pentru că vor să împartă cu lumea toată ce se întâmplă în colțul preferat de lume. Chiar și fotografii cu pancovele lui tanti Clari din sat, că le-a făcut cu mare drag pentru “bubuiții” ăștia de vin în fiecare an să se zbenguie. Pozele noastre sunt tot cu muzica pe pâine pe care o mâncăm cu același nesaț, toți, la aceeași masă. Cu același nesaț cu care ne îndrăgostim, cred. Bine, anul ăsta au fost mai mulți burgeri, dar înțelegeți ce vreau să spun. Suntem îngrămădiți și aiuriți. Unii râd, alții strigă, aplaudă cu berea-n dinți, alții avem ochii umezi pe la concerte, ne sărutăm și ne ținem în brațe, semn că trăim momentele astea de liber cu toată pofta. E bine, așa, în fericirea noastră, zici că suntem tinerii adormiți ai vremurilor.
Contrar aparențelor pentru faptul că mulți or fi venit pentru împachetări cu nămol, oamenii au venit ori pentru line-up, iar alții au venit aici pentru experiență, așa, cu totul. O șaormă festivalieră cu de toate în care în fiecare zi descoperi câte ceva nou în cadrul festivalului și tot în fiecare zi ai impresia că ai ceva nou de făcut. Diferite opțiuni de plimbare, de mâncare, de scene cu muzici, de tropăieli ca elefanții, de experiențe, de concursuri și de poze de luat ca amintire. Tăblițe de pus la gât ca soldații care pleacă-n Vietnam și pe care sunt imprimate urmele auditive ale dorințelor secrete, tatuaje temporare de la mici la mari cât o zi de post, tiribombe, o mare roată cu luminițe la care dacă te uitai prea mult noaptea, ți se învârtea Tatratea-ul de 52 prin cap de te făcea smoothie. Am văzut artiștii de wishlist ai vieții noastre și am descoperit alții, noi, care ne-au rupt șalele pe dancefloor și am mâncat și am băut în sat și-n festival în așa hal încât toată dragostea de Electric Castle să ne meargă prin stomac. Altfel ies selfie-urile când ești sătul și amețit. Și la mai mare.
Electric Castle este pentru mine o sufragerie foarte mare în care mă simt fix ca acasă. Anul ăsta în sufrageria mea s-au auzit SOHN, Coma, Alt-J, Troyboi și multe alte trupe noi sau vechi. Câte o porție îndestulătoare din fiecare. În jurul meu se cântă, se iubește și iubesc, se mănâncă, se bea Tatratea, uneori se aude cum vecinii fac sex. O hipioțenie la care să te uiți cu mai mare dragul, hărmălaie și zgomot în doze atât cât trebuie să scapi de griji. În fiecare an revin cu aceeași plăcere și aceeași poftă, indiferent de artiștii de pe line-up, oricum ar suna ei, eu știu că o să fiu cu ochii roșii de bucurie că am fost acolo și m-am simțit, grăunte de om, eliberat de oraș și cu gândurile înflorite. Mă inspiră și-mi dă ghes la ambâț și la gânduri.
Să ne revedem cu bine. It’s been emotional.
