– Hey!
– Hey…
O privește. Iedera îi cădea din ceruri rochie cu spatele gol peste tot trupul, iar printre frunze i se întrezăreau vrăjile cele mai nebune ale ielelor. Sărea cu un picior înainte, cu coapsa la vedere, talpa piciorului drept abia atingea acoperișul caselor, apoi cu piciorul stâng înainte, străpungând vântul prin mijlocul dorințelor, fulgera prin fața păsărilor. Câteodată, oamenii de rând observă acest lucru atunci când urmăresc cerul și văd cum anumite zburătoare își schimbă brusc cursul. De vină e Ea.
El. Un admirator și jumătate, cu ochii verzi abia ieșiți din dulceața de nuci a bunicii, zboară în urma ei grijuliu, ca un pânditor păzitor, atent la fiecare mișcare și gest care ar putea să o facă pe Ea să calce greșit pe acoperișurile lumii. Unele case sunt mai șubrede și atunci se împiedică, iar el e acolo cu palmele sale, să o prindă ca pe o licoare de preț în paharul său preferat. O fi Sfântul Graal…
Se opri înaintea lui. – Hai să mergem acolo, spuse, și întinse mâna ei gingașă către o mare de iederă ce părea mai învolburată și mai uriașă decât rochia ei. – Bine, hai să mergem, îi răspunse, cu ochii în obrazul ei care își schimba din când în când culoarea. Acum avea tenta unui măr crud abia cules. Cu ochii ei turcoaz străbătu toată distanța și își aruncă tot corpul spre destinație. Dintr-o înșfăcare îl luă pe El de mână și îl duse.
Miros de pelin le întâmpină plămânii. Într-o curte mare, despărțită în două de o portiță meșteșugită de oameni de rând iscusiți, stăteau câteva mese acoperite de personaje. Cu coatele lăsate, cu ochii veseli sau triști, plini de bunătate și de răutate, cu capetele unul spre altul sau aiurea sau cu gândurile dând cu piciorul în pietrișul din curte, oamenii se pare că se distrau. Așternută într-un colț, masa cu bunătățuri le făcea cu ochiul și aromele îi trăgeau de mână, ca niște furii foarte ademenitoare.
El o luă repede în brațe. – Sunt oameni aici. Nu vreau să pățești rău… Cu capul rezemat în pieptul lui, Ea îi suflă în inimă suflet și îl făcu să se înalțe fără să știe de el. De deasupra tuturor și totuși în brațele lui, Ea îi șopti. – Oamenii văzuți de sus sunt cei mai frumoși. Uite-i ce mici sunt și cum fac culori cu hainele lor mititele de pe ei. Uite, au și părul altfel. Și lumea lor e altfel văzută de sus, din locul ăsta. Parcă au ajuns undeva unde se înțeleg.
El își afundă pieptul în inima ei și o sărută pe creștet. – Bine, hai să mergem printre ei. – Bine, hai să te iubesc prin culorile oamenilor.
S-a deschis AROME. Are iz de poveste fantastică abia inventată.
