Aveam poftă de scris. Mi-am amintit că, de câteva zile, ies pe balcon și mă uit la oamenii care trec prin fața blocului. Inventez povești, pentru că de la un timp m-am împăcat mai bine cu imaginația.
Azi am văzut un bărbat care căra pe drum o cutie roz de tort. Mergea grăbit, semn că își dorea să ajungă acasă. Mergea emoționat, semn că își dorea să ajungă primul acasă.
Așa e. Bărbatul ajunge acasă primul. Descuie ușa, intră în casă, se descalță. Își pune pantofii pe suportul de pantofi de pe hol și apoi pune cutia roz în frigider. Încearcă să o pună cât mai în spate posibil, apoi o ascunde cu câteva beri, pe care le pune în față. Tot se vede un moț de roz al cutiei, așa că mai îndeasă un pachet cu salam feliat, pus pe de-a înaltul, să acopere și mai mult. Eh, parcă moțul ăla de roz nu e așa vizibil.
La ora 6 seara, aproape fix, ajunge și soția bărbatului. Descuie ușa, el vine la ea, o ia în brațe și se pupă. Ea zâmbește, el zâmbește ștrengar. O mai pupă o dată pe frunte. Știe el ce știe…
Soția se duce puțin în bucătărie, iar soțul se gândește că o să se vadă moțul ăla de cutie de tort din frigider. Speră ca salamul feliat să nu îi atragă așa mult atenția.
“Am chef să-mi fac un sandvici” zice ea. “Ah, la dracu’!” zice el, în gând. “Ei, da, și mie. Hai că fac eu imediat, cum îți place!” se grăbește să-i răspundă. “Ești cel mai sweet!” Este, normal, că-i stă rozul ăla pe cap și acum chiar trebuie să fie sweet. Îl mai pupă o dată și-i zâmbește.
Deschide frigiderul. “Auzi, noi mai avem unt?”. “Aoleu, nu mai e. Și chiar voiam cu unt. Vrei să te duci tu repede până la magazin, să iei?”…
“Dracu’ m-a pus să întreb de unt”, își zice iarăși bărbatul în gând. “Mai bine nu ziceam nimic”
“Ah, lasă că am găsit”, minți el cu voce tare. “Ah, atunci nu te mai duce, iau eu mâine.”
Făcu sandviciurile la repezeală și o întâmpină chiar în ușa bucătăriei, aproape lovind-o din mers, cu două farfurii mici pe care erau dispuse, ca într-un plating de restaurant, cele două porții. “Ei, dar ce te-ai mai chinuit, bărbate!”.
Tot timpul cât au mâncat și se uitau pe fereastră, el se foia și se gândea la moțul roz din frigider și dorea cu tot dinadinsul să scape de corvoadă. Dar voia ca ea să mănânce.
“Să-ți fie de bine, iubire! Hai că mă duc eu cu farfuriile să le spăl”
Inima începu să-i bată ceva mai rapid. Emoționat, deschide ușa de la frigider, întinde mâna după mânerul roz al cutiei și trase cu o viteză care nu le plăcu deloc sticlelor de bere dispuse în față. Cu un zgomot ca o combinație de neputință, furtună de cristale și înfundarea beată a unei deznădejdi, patru sticle de bere se prăvăliră pe podeaua de gresie, spărgându-se într-o mie de gânduri deșarte și un tort cu căpșuni.
S-a făcut liniște. Din liniște, furtuna unei sudălmi la fel de înfundate izbucni din frustrarea bărbatului. A încercat…
Femeia alergă într-un suflet din sufragerie și fu întâmpinată de valuri de spumă de bere, cioburi verzi și un capac cu zimți plutind vesel pe o parte în micuțul râu de bere din despărțitura dintre două plăci de gresie.
Bărbatul, cu capul în jos, privea spășit la dezastrul de pe jos, cu un făraș în mână și multă frișcă roz alunecându-i de pe o mânecă. A încercat să salveze tortul, dar el a vrut să fie mai liber.
Femeia îl privi speriată, apoi o bufni râsul. Un râs cu voce tare, aproape imperfect, care-i făcea o dungă alungită pe față și dunga aceea o făcea cea mai frumoasă femeie din lume. Toată un zâmbet, se uită la el cu ochii sticlind și zise:
“Mai bine te duceai după unt”
Stau pe balcon și privesc un bărbat deznădăjduit care merge cu o pungă de gunoi la ghena de gunoi din spatele blocului. Din punga lui neagră se vede un moț roz. Mă duc să văd dacă mai avem unt în frigider.
