După o pauză de două săptămâni între aceste colecții de muzică numai bună de ascultat, am revenit cu un pachețel de piese ce o să ne ajute să trecem cu bine peste perioadele pascale. Are ritm, are melancolie, are fericire și dramă. Practic, are 6 piese la sentiment, de pus #perepeat.
1. Until The Ribbon Breaks – Petrichor
Un băiat și o fată se întâlnesc, se plac, se îndrăgostesc, iar el îi dăruiește mirosul ploii (petrichor). Fetei i se umflă nările atunci când inspiră cu poftă din acest dar, zâmbește și vor ieși numai ei doi pe afară, după ploile de vară, până la adânci bătrâneți.
Nu, nu este povestea din clip, așa mi-a trecut mie prin cap să scriu în timp ce am ascultat piesa de mai jos. De ce am făcut asta? Pentru că mă inspiră mult cum această trupă folosește o combinație de muzică și cinematografie cum mai rar am întâlnit.
2. Coma – Bine
Videoclipurile de la Coma vin rar, dar și când te lovesc (pun intended)! Răcnetul ăla minunat al lui Dan Costea se aude de data asta pe un videoclip despre nereușite în viață, dar și despre bullying, pentru că e un subiect prea puțin luat în seamă la noi. E despre nefericire în general, dar și despre o luptă interioară din care doar cu speranță ieși la suprafață.
3. CHVRCHES – Miracle
Până acum, asta este piesa mea preferată dintre cele patru lansate de CHVRCHES. Recunosc, nu prea mă încântă așa de mult pregătirea asta de album nou, care se va numi “Love is Dead”, dar trăim în vremurile în care poți să-ți alegi de pe raft numai un singur lucru care să-ți placă, iar până acum, Miracle este exact ceea trebuie pentru a-mi încânta auzul și #perepeat-ul.
4. Florence + The Machine – Tiny Dancer
Scena mea preferată din Almost Famous are loc atunci când după o ceartă penibilă, membrii și prietenii unei trupe de artiști se uită care mai de care mai activ și mai pasiv pe geamul van-ului. La radio începe să se audă “Tiny Dancer” de Elton John și, treptat ca un răsărit de soare, toți cei din van încep să cânte piesa și să zâmbească, unindu-se într-un singur glas de hipioți ce sunt. Mi-a plăcut atât de mult, încât am cumpărat albumul “Madman Across The Water” și i-am aspirat, cred că de sute de ori, fiecare cântec.
Zilele astea, în lumea muzicală circulă piese de pe albumul “Revamp: The Songs Of Elton John and Bernie Taupin”, un tribut adus de o grămadă de artiști celebri: Ed Sheeran, Lady Gaga, Alessia Cara, Mary J. Blige, Coldplay, Queens Of The Stone Age etc. În clasamentul meu de ascultări, pentru că am ascultat toate cover-urile, stă pe primul loc, cu coroniță, această piesă “Tiny Dancer”, pentru că e interpretată de cea mai faină vrăjitoare din lume.
Până la publicarea acestui articol a mai apărut o piesă nouă, creație proprie Florence, o puteți asculta aici și sper că aveți aceeași bucurie ca mine, că ați auzit în sfârșit ceva nou de la ea.
5. KAWALA – Beautiful Escape (original by Zak Abel & Tom Misch)
Cei de pe canalul de Youtube Mahogany fac mai nou niște experimente vizuale, pe lângă cover-urile cu care ne-au tot obișnuit. De ce zic experiment vizual? Pentru că se întâmplă ceva foarte hipnotic când mă uit la aceste contre-jour-uri, iar când am auzit și văzut cum se cântă piesa de mai jos pentru prima dată, am rămas confuz. Nu de alta, dar credeam că de fapt Tom Misch și Zak Abel sunt acolo, nu cei de la KAWALA, pe care i-am mai și specificat pe aici, pe blog. Să-l numim un moment de “respiro al creierului”, totuși, dar e foarte fain ce se întâmplă în această melodie.
6. Sonnfjord – Fresh Heart
O inimă nouă pentru Sonnfjord reprezintă o piesă cu aer proaspăt, a treia dintr-o colecție de muzici lansate până acum. E o descoperire recentă, ce cred eu că o să-mi țină ceva timp urechile ciulite, pentru că ritmurile nordice, foarte eerie, nu se uită niciodată.
La final – o informație utilă: Vrei să asculți toate piesele publicate pe acest blog, inclusiv pe cele de astăzi? Atunci, mai jos, poți da play am unui playlist pe Spotify, să fie totul în ordine și bun.