fbpx

Muzica bună de vineri 29 – 6 piese de pus #perepeat

O nouă zi de vineri, un nou episod din serialul nostru preferat începe. E un serial cu mai multe personaje care cântă, poate fi un musical, dar parcă nu-i. Dacă ar fi musical, ar avea cele mai faine soundtrack-uri. Dar până să ajung eu să fac musical-uri, o să mai treacă niște timp, așa că mai bine hai să trecem la cele cu care ne-am obișnuit, piesele de #perepeat.

Tom Walker – Heartbeats

Ce vremuri faine sunt astea în care trăim! O să credeți că nu am toate țiglele pe casă, dar de fapt ăsta e titlul albumului cel nou al lui Tom Walker. Se numește “What A Time To Be Alive”, doar atât. Eu încă mai cred că lucrurile bune din viață ar trebui să vină de mai multe ori și să fie cel puțin muzicale. Iar Tom Walker nu prididește să lanseze niște chestii care să mă impresioneze de fiecare dată.

HYMMJ – Magnetic Heart

Are Spotify un simț al gustului meu muzical, ceva de speriat. Nu, pe bune, câteodată chiar mă sperie cum de poate el să asculte aceeași muzică și să-mi și recomande chestii care să-mi placă foarte mult. Ce-a ajuns și tehnologia asta!
Așa se face că luni m-am trezit urcând scările de la metrou Dristor cu piesa asta în urechi, iar de acolo nu m-am putut opri să recomand toată trupa, chiar vă rog să o ascultați și să nu ziceți că nemții  nu știu să scoată muzică bună atunci când se pun pe treabă.

 

Jeff Goldblum – The Thrill is Gone / Django (feat. Miley Cyrus)

Da, este vorba despre acel Jeff Goldblum, tipul cu pieptul la vedere din Jurassic Park sau cel mai prăjit președinte de planetă din Thor: Ragnarok. El mai cântă și la pian din când în când, e o pasiune mai veche, iar vocea lui Miley Cyrus de pe această piesă merge de minune. E ca o piesă de Crăciun care și-a ratat cariera, pentru că a apărut cu mult înainte, dar e foarte plăcută și de asta o recomand cu cea mai mare căldură.

Turnover – Still in Motion

Se pare că în ultimul timp nu prea mi-am ieșit din cărțile clasice și nu am mai recomandat nimic care să rupă ritmul pieselor de #perepeat. Mă refer aici doar la artiști care au eticheta de “nu prea sunt cunoscuți încă, dar ar putea fi”. Turnover este unul dintre acești artiști, iar piesa asta mi-a mers direct în lumea mea. Poate fi și a voastră, nu mă pot opri din share niciodată, doar mă știți. 

Michael Kiwanuka – Solid Ground

Este, probabil, cea mai #perepeat piesă de săptămâna asta. Mai ales pentru că mi s-a confirmat faptul că Michael Kiwanuka sună live exact cum sună și pe album, poate în rare cazuri chiar și mai bine. Ceea ce vă recomand și vouă din toată inima. 

Max Frost – Perfect Man

Max Frost se pare că iese iar din găoacea lui de underrated artist și mai lansează o cutie de umor de videoclip care face deliciul fetelor și nu numai. Mie îmi place foarte mult de artistul ăsta, ar trebui să-l asculte din ce în ce mai multă lume, cel puțin în anul curent, că dacă nu, atunci când? Mi-e să nu-l pierdem, prieteni…

 

Româneasca săptămânii

Valeria Stoica – Empty Air

Empty Air e o piesă care ar putea foarte ușor să devină un fel de “cute hymn of the introverts”, dar e foarte bine spus și faptul că această melodie face parte din capul nostru și ne dăm seama de acest lucru fix atunci când o ascultăm. Se înfiripă și se îmbârligă în sentimente și în dopamină muzica aceasta, cum nu ți-a mai fost dat. Se poate să fie doar starea de moment, dar cred că de asta îmi asum recomandările, pentru că sunt din suflet, așa cum le trăiesc în momentele mele. Iar piesa asta a Valeriei e o piesă de suflet. Neapărat am zis să fie pentru #perepeat, chiar dacă artista ne-a mai vizitat pe aici, pe blog.

Ups, a venit finalul de articol! Iar a fost greu să aleg cele mai bune piese, dar iată că, vorba ceea, “am înfrânt!”. Le voi mai menționa eu pe viitor, chiar pe pagina de Facebook Noapte Bună, Internet.
Până atunci, însă, spor la ascultat și puneți tot ce iubiți #perepeat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.