Pentru că a trecut ceva timp de când nu am mai făcut recomandări muzicale și am ajuns și la un număr rotund de ediții, astăzi am pregătit un articol special și un joc interesant cu trecutul și viitorul. Sper că sunteți curioși. Cred eu că o să vă placă acest slalom frumos printre melodii și ce exprimă ele, cel puțin pentru mine și mai apoi pentru fiecare dintre voi, după share, după posibilități și mai ales după preferințe.
Să începem, totuși, avem niște piese minunate azi:
1. Glass Animals – Heat Waves
Pe 7 august 2020, încă de la orele în care încă nu se spune “Dimineață era când m-am trezit eu!” răsuna prin casă cel mai recent album al celor de la Glass Animals. Probabil cea mai așteptată lansare de anul ăsta, pentru că mi-am dat seama de la primele trei piese (Tokyo Drifting, Dreamland și acest Heat Waves) că o să îmi dea mind-blowing, mind-bending și aproape toate cuvintele care încep cu mind.
Și da, nu mi s-au înșelat deloc așteptările, albumul “Dreamland” este ca o terapie pentru minte, dar și pentru suflet. Fiecare capitol face referire la viața lui Dave Bayley (sau Wavey Davey cum îl știu fanii), câte un crâmpei din trecutul său cu bune și cu rele, cu prieteni buni sau prieteni care s-au schimbat în ceva de nerecunoscut pe parcurs, cu iubiri și despărțiri, inclusiv cu niște mici concluzii și sentimente pe care aceste etape ți le servesc. Este, cel mai probabil, rețeta de succes a unui produs lansat în mijlocul pandemiei și spun asta pentru că această perioadă ne-a convins să ne gândim mai mult la noi și la ceea ce trebuie să prioritizăm de fapt: mai ales pe noi înșine și implicit pe cei dragi.
Am uitat să spun un lucru destul de important pentru cei care vor asculta albumul ăsta pentru prima dată. Pe Spotify – cei care au aplicația de mobil plătită – fiecare piesă are un fel de stories cu gândurile lui Dave. Sunt sigur că majoritatea ascultătorilor se va identifica în una dintre acele povești sau chiar în mai multe, iar asta spune multe despre cât de “immersive” poate să fie acest album cu viețile noastre. Mai ales acum.
2. Elderbrook – Why Do We Shake In The Cold
Am vorbit puțin despre trecut, hai să vorbim puțin și despre viitor. Pe 4 septembrie (nici nu mai e mult) se lansează albumul “Why Do We Shake In The Cold”, al unuia dintre artiștii mei preferați pe care i-am văzut și live la deja două mari evenimente, Electric Castle 2019 și Sziget 2019, adică pe vremea în care chiar dacă iubeam festivalurile nu-mi dădeam seama cât de mult o să-mi lipsească. Live, omul ăsta este un ghem de energie și mișcări de dans cum rar mi-a fost să văd un DJ-compozitor complet.
Elderbrook pentru mine nu e numai despre “Cola”, cea mai cunoscută piesă a lui de până acum. Este despre celelalte piese, sincer, care din punctul meu de vedere au ajuns în umbra unui succes ce nu se poate rezuma deloc la numele de “one hit wonder”.
Cum spuneam și despre albumul Glass Animals, nici acesta nu scapă de rețeta introspecțiilor terapeutice, dar cel mai bun lucru care s-a întâmplat pieselor deja lansate până acum (“Something About You” și “Why Do We Shake In The Cold”) sunt asocierile melodiilor cu videoclipurile. Arta muzicală întâlnește arta vizuală plină de mesaje puternice, cu personaje create incredibil de bine. “Something About You” scoate tot ce e mai apăsător din sentimentele unui om cu depresie și anxietate, iar ăsta este meritul unui regizor (Luke Davies) care are un palmares impresionant pe acest gen de video.
“Why Do We Shake In The Cold” este despre dorința ancestrală a tuturor de a simți apropierea de ceva și cineva, vizibilă în imaginație, dar și fizic sub formă de căldură. Fără aceste elemente dorite, fără această căldură care ne poate fi oferită, singurătatea se vede ca un tremur în frigul de afară.
Videoclipul e unul care mie mi-a dat niște sentimente halucinogenice la cât de bine făcut și cât de bine îm plimbă capul prin metodele folosite. Abia aștept, dacă totul a mers atât de bine până acum, și celelalte lansări.
3. Linkin Park – She Couldn’t
Ne ducem iarăși în trecut. Pentru fanii Linkin Park, printre care mă mai aflu din când în când, această piesă nu poate fi considerată una nouă, abia lansată. Povestea ei e destul de interesantă și vine și cu o încărcătură emoțională destul de apăsată, pentru că vocalul trupei a murit în iulie 2017. Ce a rămas sunt amintiri frumoase și înregistrări de studio, de la concerte sau festivaluri și lucruri care nu se mai pot trăi niciodată live, dar conturează în jurul lor o un artist pe nume Chester Bennington pe care noi, fanii (chiar și eu din când în când) l-am admirat foarte mult.
She Couldn’t este de fapt una dintre înregistrările de studio cu Chester pentru primul album “Hybrid Theory”. Piesa a apărut ca B-side leak prin anul 2009, descoperită de niște fani, apoi lansată oficial pe 13 august 2020, într-o formă remasterizată. Această lansare a anunțat pachetul aniversar Hybrid Theory (20th Anniversary Edition).
Totodată, She Couldn’t este una dintre cele mai soft melodii ale trupei, ceva necaracteristic, mai ales pe albumul de pe care făcea parte. Cu cât este de soft, cu atât intră mai bine prin suflet și-și face loc pentru pe repeat. Este, probabil, piesa cea mai ascultată de mine din această colecție de articol.
4. Future Islands – Thrill
Ce e frumos la acest joc cu trecutul și viitorul e că pot insera și jocuri de cuvinte, după cum se poate vedea în denumirea trupei. Sunt încrezător că știm aproape toți despre Future Islands de când cu piesa “Seasons (Waiting On You)”, dar artiștii ăștia au un CV impresionant de lansări și piese pe care să le asculți iar și iar și să nu le mai dai deoparte. Este și cazul Thrill, lansată recent și deloc de lăsat din căști. Te ia de la primele acorduri, ca un răsărit cinematografic care face din gândurile tale actorii principali. E o piesă tristă, parcă este un cântec despre un nimeni care te înconjoară, strigăt de ajutor în continuă dispariție și o speranță aproape lichidă, incredibil accentuată în toată atmosfera asta muzicală.
Pentru că vorbim despre viitor, Future Islands anunță cu ajutorul Thrill un nou album, care se va numi “As Long As You Are” și va apărea în luna octombrie a acestui an.
5. ViVii – Summer of 99
Ce tineri eram și ce fără griji în anul 1999 și ce bine e să ne aducem aminte de vremurile când ne comportam natural chiar și când imitam persoanele pe care le admiram. Un lullaby care mă trece prin mai multe stări și, cel puțin pentru mine, atinge exact părțile care trebuie în această perioadă.
The summer of 99, I held up pretty fine
My mother told me “Son u better run”
The summer of 99, it took me by surprise
Hiding from your eyes, don’t wanna rush”
ViVii este o trupă din Suedia pe care am descoperit-o recent și chiar dacă are un sound destul de cunoscut (unii ar putea spune că Lana de Rey cântă la ViVii), e un suflu retro de care lumea are nevoie pentru cele de relaxare, de împăcare și mai ales de ascultare. Recomand cu mare căldură.
6. Portugal, The Man – Tomorrow
Acesta e, din punctul meu de vedere, apogeul sentimental al acestui playlist. Înainte să spuneți că nu e chiar stilul cu care ne-au obișnuit cei de la Portugal, The Man, să știți că o să aveți dreptate. Piesa face parte dintr-un album caritabil inițiat de Ian Cripps, Senior Vice President pentru Atlantic Records. S-au alăturat acestui proiect niște nume mari, pentru că avem așa: Sia, Tove Lo, Chromeo, Matt Maeson, Charlotte Cardin, Saint Motel și alții. Sunt în total 23 de piese, iar vânzările albumului sunt pentru cauza Save The Children. Tot albumul poate fi ascultat și aici. Iar eu fredonez de acum piesa asta în stilul The Beatles care parcă e o continuare foarte happy la Yesterday. Este de fapt o melodie de pe coloana sonoră a filmului Annie, apărut în 1982, iar compozitor e Charles Strouse. Charles are 92 de ani și prin aprilie 2020 a cântat piesa asta de acasă, pentru a ne crește speranțele și moralurile. Foarte frumos, după cum puteți uita aici.
Mențiune specială:
Khruangbin – Pelota
Și acum – dans! Am cam evitat să ascult Khruangbin până acum, nu mă simțeam în mood-ul necesar, dar Pelota este ce trebuie pentru a te convinge și pe tine să-i asculți. Povestea poate părea una destul de simplă. Este vorba despre un duo de artiști (Mark Speer și Donald Johnson) care au vrut să facă o muzică ce-și are sursele în mai multe părți ale lumii, dar numai când li s-a alăturat Laura Lee (bass) s-a creat formula câștigătoare. Are o prezență scenică și aproape psihologică asupra tuturor pieselor, de parcă vrea să ne vrăjească pe toți și-i cam și reușește. Despre un fel de vrăji și fantezii este și Pelota, care povestește despre o ființă ce vrea să se transforme într-o minge și să sară prin lume în căutarea unei iubiri care să aducă dezastru. Pentru că, nu-i așa, nu e ca și când nu am avea destul în Anul Domnului 2020.
În această notă optimistă și plină de gânduri bune am să vă promit că voi reveni cu niște postări foarte faine zilele următoare, just wait and see. Până una alta, vă las cu unul dintre cele mai frumoase playlist-uri ale mele. Acesta de mai sus. Dacă vă place, dați share, subscribe și like.
