Stăteam eu și mă gândeam în molcomul meu din vârf de pat la un moment dat: care sunt oare trăsăturile oamenilor creativi? Prin ochii mei se vede lumea care e altfel prin ochii tăi. Iar lucrul ăsta nu poate fi un lucru rău atât timp cât ne creem imagini și imaginații diferite și mai apoi le îmbinăm. Dar oricât de creativi și de mulți am fi cu părerile noastre, pe noi, ăștia cu capetele mari de idei tot ne adună niște chestii la un loc.
Poate că gândim prea mult. De fapt așa și e. Curiozitate, inspirație, două lucruri care ne dau ghes să descoperim lumea și mai apoi s-o schimbăm după mintea și asemănarea noastră. Ideea aia bună care își ițește bobocul din pământ apoi se ramifică în alte și alte idei și planuri. Natural born daydreamers.
Poate pentru că nu prea ne plac regulile. Sau încercăm, dar nu ne reușește. Ne place să ne organizăm timpul și ne place să lucrăm numai atunci când ne e convenabil și confortabil. Ca acum, eu, când scriu pe la ora 11 dimineața, pentru că așa am simțit că se simte bun să scriu. Cu „Random Access Memories” în cap și cu țăcănit de tastatură ritmat. Întotdeauna niște rebeli și mereu cu spirit de maleabilitate, ni se dă ghes să ne documentăm și să întrebăm, rareori o facem după niște reguli și de multe ori ne ducem după capul nostru acolo unde trebuie.
Poate pentru că de câteva ori în viață sau mai multe vrem să fim singuri cu gândurile noastre. Știi tu, fancy-word – introspecție. Ca și când ai pune telefonul la încărcat și îl lași acolo să își ducă bateria la maxim pentru ca apoi să te bucuri de tot ce-ți poate da el mai bun. Așa se reflectă asupra deciziilor și asupra vieții, de la lucruri cât mai complicate până la cât să păstrezi omleta în tigaie să iasă cât mai pufoasă.
Poate pentru că ne urmăm pasiunile. Sau inima, sau amândouă, și chiar dacă lumea din jur ne spune să „NU”, noi tot aia facem, pentru că suntem niște tâmpiți frumoși care aleargă prin grădină și dau cu capul prin cearceafurile puse la uscat. Câteodată miros frumos, câteodată după ultimul cearceaf e un perete. Dar ce ne pasă nouă?
Poate pentru că trecem de la o stare la alta, iar asta într-un timp atât de scurt încât ai crede că vorbești cu o altă persoană. Tineri și neliniștiți, ne luăm numai după ce ne trece prin cap. Fii fericit acum ca peste câteva minute să ai draci bălțați iar peste încă o jumătate de oră să te îndrăgostești de aparatul de capsat din birou pentru că ți-a oferit inspirație.
Poate pentru că suntem din când în când niște insomniaci. Sau oameni „din ăia” care atunci când au o idee în cap se trezesc cu noaptea în cap și trebuie s-o scrie undeva, chiar și pe fața de pernă. De aia au telefonul lângă pat, probabil. Ce e aia somn decent atunci când ți-o fi venit un plan de campanie sau mai știu eu ce drăcărie? Când lovește inspirația, te trezești ca după cel mai tare shot de espresso.
Poate pentru că transformăm idei simple în ceva extraordinar. We dare you. Dacă găsești o pată de vin pe cămașă, noi te facem să crezi că seamănă cu un porc-pisică și o să-ți pară mai interesantă pata aia. Plus că ne cam place să aducem obiecte neînsuflețite la viață, chiar fără niciun stres de vrăjitorie.
Poate pentru că ne place să ne jucăm. În fiecare sens al conceptului ăsta. Ce mai creativitatea dacă nu e plină de umor sau de niște experiențe fun? Un nimic care doare. Noi suntem oamenii care se uitau la desene animante și acum cântăm pe voci „The Ugliest Weenie” chiar și pe la 32 de ani. Pentru că nu ne e rușine cu chestia asta. Iar din goofy se naște un vibe bun, care să te pună la văzut lumea din jur ca un mare playground.
Poate pentru că facem asta cu inima deschisă. Expresivitatea unui om de creație se vede în privirea lui pătrunzătoare. We are eye-fucking the ideas, așa îmi place să zic. Iar emoțiile sunt cu uși deschise, atât de deschise că poți intra fără dresscode.
Pentru că nu ne place să renunțăm. Suntem criticii noștri cei mai răi, ne judecăm cu o febră de ți-e mai mare dragul, indiferent dacă lumea crede că am născut unul dintre cele mai mișto proiecte din lume, noi tot credem că e o porcărie. Iar atunci când nu avem niciun fel de inspirație, stăm și buchisim în căpățâni o cale de ieșire, ca și când viața noastră ar depinde de chestia asta. Nu ne place să ne lăsăm de vise și suntem gata să o luăm de la capăt atunci când e cazul.
