Să tot Huckleberry Fim

După ce plecau ai mei de acasă, mâncam zahăr cu pâine. Mult. Probabil de aia nici nu am vreun diabet.

Mutam eu cu înălțimea și fizicul meu de psihic un ditamai televizorul Orion dintr-o cameră în alta doar pentru a prinde Cartoon Network pe ascuns. Ai mei ascundeau cablul în debara și-l încuiau cu un lacăt mic. Am descoperit că pot să deschid lacătul cu o forfecuță de unghii a mamei.

Mi-am prins capul cu tot cu gât în gardul unei fete de care îmi plăcea în Feldioara, județul Vrancea.
Am avut și crescut o bufniță. O hrăneam cu mămăligă până să mă prind că mănâncă șoareci și alte dihănii.
Stăteam la etajul 10 și aruncam cuburi colorate copiilor de jos, aplecat peste balustradă până să mă prindă maică-mea de un picior și să mă sperii. De ce aruncam cuburile? Că mi le cereau ăia de jos.
Îmi plăcea să fiu scărpinat pe spate ca un purcel de către bunicu’ sau de către tata. Când observam că se opresc, ziceam “Mai hai!”
Am alergat 10 kilometri în jurul unei păduri doar pentru a demonstra că sunt rezistent.
Am  căutat broaște țestoase în gârlă și eram tot numai nămol, numai capul era vizibil.
Am căzut dintr-un nuc. Am căzut dintr-un cireș, am căzut dintr-un plop și am căzut dintr-o căruță (acum trei ani de zile am căzut și de pe o cămilă).
Am fost moașă pentru 5 șopârle: Mica, Elena, Manole, Ceapă și Constantin.
Îmi plăcea și îmi place mâncarea de cartofi fierți cu brânză și cu unt.
Îmi plăcea să merg prin pădure, să mă pierd și să mă întorc cu o memorie fantastică înapoi în același loc.
Îmi plăcea să stau în căruț când îl conducea bunicu’. Bunicu’ se copilărea cu mine și mă ducea cu viteză pe malul unui șanț sau gârlă. El se strica de râs, eu mă stricam de spaimă.
Am învățat să mân cai, să merg cu vacile și să înjur două capre bicisnice cu care plecam la păscut (caprele pășteau, eu trăgeam coceni de porumb în piept, neaprinși, că așa zicea ăla în Tom Sawyer).
Îmi plăcea să fiu sărac și să mă joc cu orice aveam prin casă. Făceam biluțe de hârtie și îmi imaginam campionate de fotbal cu degetele.
Aveam un tramvai de jucărie pe care îl umpleam cu monezi (oameni) și-l împingeam prin diferite stații de tramvai de prin casă. Opream, făceam “csshhh” și deschideam ușile, să respire monezile.
Îmi plăcea să mă julesc. Cu câte julituri aveam, cu atâte lupte câștigam.
Tata făcuse o veioză dintr-o ciupercă din aia mare de copac. Am vrut să văd dacă luminează și fără curent și am tăiat firul cu o foarfecă.
Am învățat să fac mămăligă de la 5 ani. Am învățat să mă bat luptându-mă cu verii pe coaja de mămăligă lăsată pe marginea ceaunului.
Cu acestea și multe altele îmi plăcea și îmi place sa fiu copil netrebnic, încăpățânat, timid și îndrăzneț de câte ori am ocazia. Nimic nu se pierde, doar eu îmi pierd mințile și îmi place să văd ochi bucuroși de copilăriile mele.

Să tot Huckleberry Fim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.